Home » Maratoanele Descopera » Mari întrebări » Ce este DeepMind?

Ce este DeepMind?

Ce este DeepMind?
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 18.02.2023

DeepMind este o tehnologie bazată pe Inteligența Artificială (IA), care utilizează învățarea automată pentru a rezolva calcule imposibil de rezolvat pentru computerele obișnuite, cum ar fi câștigarea în fața oamenilor la jocurile de Go și prezicerea nenumăratelor moduri prin care proteinele se pot plia în forme funcționale.

Tehnologia DeepMind este deja folosită în aplicațiile din lumea reală. Spre exemplu, aceasta joacă un rol în reducerea consumului de energie în centrele de date informatice și în optimizarea duratei de viață a bateriei telefoanelor.

În septembrie 2022, oamenii de știință de la DeepMind au câștigat Premiul Breakthrough, în valoare de 3 milioane de dolari, pentru activitatea lor privind programul de predicție a proteinelor AlphaFold, potrivit Live Science.

Cum funcționează tehnologia DeepMind?

DeepMind folosește o rețea neurală convoluțională, o clasă de rețele neurale artificiale, care este organizată în mod similar cortexului vizual al omului, adică partea creierului care procesează informația vizuală. Avantajul acestui tip de rețea este că, folosind o serie de filtre și cantități mari de date de formare, sistemul poate să aleagă caracteristici specifice ale acestor date. Spre exemplu, în recunoașterea unei imagini, anumite noduri devin experte în identificarea unei anumite caracteristici – de exemplu, un ochi sau, în cazul datelor audio, o anumită combinație de sunete.

Pentru că DeepMind este un algoritm de învățare automată, nu are nevoie de reguli specifice, scrise de programatori, ca să fie „învățate”. În schimb, algoritmul este capabil să parcurgă cantități masive de date și să identifice tipare repetate care ar dura foarte mult timp pentru a fi descifrate de om sau de un computer tradițional.

Capacitatea automată de învățare a Inteligenței Artificiale, un avantaj unic

Avantajul algoritmilor de învățare automată ai DeepMind este că pot fi utilizați pentru tot felul de procese. Algoritmii DeepMind pot învăța singuri să joace jocuri Atari și să învingă oamenii la Go, un joc de strategie uimitor de complex, care presupune capturarea unui teritoriu pe o tablă cu grilă, prin plasarea unor piese albe și negre.

Aceste jocuri demonstrează profunzimea capacității de învățare a Inteligenței Artificiale. De atunci, DeepMind a trecut la abordarea tot mai multor probleme din lumea reală. Acestea variază de la generarea de noi conjecturi de matematică pură, care ar putea accelera progresul matematicii teoretice, până la deslușirea structurilor probabile ale fiecărei proteine cunoscute din natură.

AlphaFold, un avans major în studiul proteinelor

Lucrarea privind proteinele, finalizată de programul AlphaFold, câștigător al premiului Breakthrough, a reprezentat un avans major în studiul proteinelor, deoarece proteinele se răsucesc singure într-o serie de forme, dar prezicerea modului în care se vor forma aceste structuri interne este o muncă lentă și minuțioasă.

Până la AlphaFold, oamenii de știință trebuiau să înghețe și să imagineze proteinele folosind o metodă numită cristalografie cu raze X. Zeci de ani de muncă au produs structuri pentru aproximativ 190.000 de proteine. În aproximativ un an, AlphaFold a făcut predicții pentru 200 de milioane de structuri proteice.

Cum este utilizată tehnologia DeepMind în prezent?

Tehnologia DeepMind este folosită în centrele de date ale Google, acolo unde controlează răcirea echipamentelor și minimizează consumul de energie, potrivit companiei. WaveNet, produsul DeepMind, controlează vocea Google Assistant, iar Inteligența Artificială a companiei este încorporată în întregul YouTube, controlând plasarea reclamelor și alte aspecte ale platformei.

În 2022, cercetătorii de la Institutul Federal Elvețian de Tehnologie din Lausanne (EPFL) au raportat că, în colaborare cu DeepMind, au testat Inteligența Artificială a companiei pentru a modela plasma de hidrogen în interiorul unui reactor de fuziune – un pas spre utilizarea fuziunii nucleare ca sursă de energie. Cercetătorii companiei lucrează, de asemenea, la aplicarea algoritmilor la mașinile autonome, la analiza sportului și la diagnosticele medicale.

Singurul om care l-a învins vreodată pe AlphaGo în competiție

DeepMind i-a învins în mod repetat pe cei mai buni jucători de Go din lume, contribuind chiar retragerea campionului sud-coreean Lee Se-dol în 2019.

„Odată cu debutul Inteligenței Artificiale în jocurile de Go, mi-am dat seama că nu sunt în top, chiar dacă devin numărul 1 prin mari eforturi”, a declarat Lee pentru agenția de știri coreeană Yonhap, în acel an.

AlphaGo de la DeepMind l-a învins pe Lee în patru din cinci partide într-un turneu din 2016, ceea ce îl face de fapt pe Lee singurul om care l-a învins vreodată pe AlphaGo în competiție.

Compania DeepMind a început în 2010 ca un start-up cu sediul la Londra și a fost achiziționat de Google în 2014. În prezent, aceasta este un subsidiar al companiei-mamă a Google, Alphabet Inc.

Vă mai recomandăm și:

Materialul cu Inteligență Artificială care învață comportamente și se adaptează la noi condiții

China dezvoltă Inteligența Artificială care va detecta loialitatea față de partid

Astăzi se împlinesc 239 de ani de când omenirea a dezvoltat prima tehnologie de zbor din lume

Un inginer al Google a fost trimis în concediu după ce a susținut că un sistem de inteligență artificială ar fi prins viață

Claudia Cociug
Claudia Cociug
Claudia Cociug, absolventă a Facultății de Litere, specializarea Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a făcut parte din echipa DESCOPERĂ.ro din noiembrie 2022 și până în iunie 2023. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori